Zambet de Copil Perioada da desfasurare: iunie - septembrie
Spitalul de Copii din Cluj a primit o masina pentru transportul pacientilor stabili de la o clinica sau sectie la alta, fiind vorba despre copii care urmeaza anumite tratamente sau care trebuie sa faca o serie de investigatii. Donatia a venit din partea Fundatiei Parinti Clujeni.
In data de 3 iunie, fundatia a initiat proiectul „Zimbet de copil – Doneaza o ambulanta Spitalului de Copii Cluj”.
Proiectul s-a derulat pe o perioada de patru luni, si a fost structurat nu ca si campaniile clasice de stirngere de fonduri, ci ca si mesaj de implicare al comunitatii, prin actiuni, dar si prin bani donati.
Astfel, cei 10.000 de euro necesari achizitionarii masinii de transport au fost strinsi in urma vinzarii unor jucarii educationale, valorizate in cadrul unui Charity Gift Fair. Apoi, copiii de la Palatul Copiilor si alti dansatori, campioni internationali, au sustinut spectacole in acest sens.
Tot in luna iunie, Teatrul Puck a organizat un spectacol de papusi, „Cenusareasa”, iar contravaloarea biletelor a fost donata tot pentru aceasta cauza.
La inceputul lunii septembrie a avut loc un turneu de tenis pentru amatori, „Tennis Cup Parinti Clujeni, editia I”, iar taxa de participare de 725 de lei a fost donata pentru proiectul initiat pentru Spitalul de Copii.
„Initial am spus ca vom incepe un proiect de maxim 3.000 de euro, bani cu care vom renova doua nivele din orice cladire a Spitalului de Copii. Aflind ca peste 80% dintre aceste cladiri sint revendicate, am spus ca nu vom investi in ceva ce poate nu va ramine spitalului. Asa ca urmatoarea prioritate pentru copiii internati acolo a fost o masina care sa le faciliteze trasportul de la o clinica la alta, pentru diverse tratamente sau investigatii. Masina va transporta doar pacientii stabili, care pot sa circule intr-o masina neechipata cu diverse aparate specifice ambulantelor”, a declarat Cristina Grigore, reprezentantul fundatiei Parinti Clujeni.
Medicii de la Spitalul de Copii spun ca masina le era mai mult decit utila, din moment ce pacientii trebuiau sa utilizeze serviciile de taxi daca se transferau de la o cilnica la alta.
„In aceasta poveste am invins trei uriasi: nestiinta, nepasarea si uitarea. Fundatia Parinti Clujeni a reusit sa schimbe finalul acestei povesti intr-unul fericit. Trebuie sa fim atenti, noi cei din generatia actuala, pentru ca mai tirziu ca nu fim intrebati de ce nu am facut nimic, trebuie sa ne schimbam atitudinea”, a declarat dr. Cornel Aldea (foto dreapta), directorul Spitalului de Copii din Cluj. Acesta a adaugat ca in ciuda crizei economice, in ultima perioada au existat multi binevoitori care au ajutat spitalul cu dotari, fiind vorba in principal de firme din Cluj.
.jpg)
|