Auto-cronica momentului... Just Kidding by Oana Damian de ... | 06.03.2013  Pentru că nu s-a întâmplat, ca în filme, să vină Criticul și să căutăm emoționați duminică dimineața ziarul în care să citim cum a fost „primit” vernisajul Just Kidding, voi face eu rolul Criticului. Proiectul de pictură și instalație Just Kidding mi-a cerut deja abilități proteice (am fost distribuită în paralel și în serie cu rolurile Mama, Locomotivele, Bucătarul, Prietenul, Fotograful, Pictorul, Locomotivele, Ursul, Șarpele, etc.), deci preiau provocarea.
Criticul prezent la vernisaj spune despre ce s-a întâmplat acolo:
”După un labirint inițiatic, am ajuns în final sus. Derutantă intrarea și am bănuieli că nu toți vitejii care au vrut să ajungă la capătul călătoriei au trecut învingători de poarta criptică. Dar eu am ajuns. Eu și încă vreo 150 alții.
Picturile descriu un fel de anticlimax. Dacă atmosfera vernisajului ar fi fost seriosă, poate că efectul de anticlimax ar fi fost și mai puternic. Folosindu-se de o picturalitate serioasă, Pictorul (-ița) abordează situații ludice, absurde, interacțiuni potențiale între jucării, puse în scenă natural si spontan chiar de fiul său de trei ani. Regăsești în picturi piticii și pe Albă-ca-Zăpada. Dar, deși sunt veseli și jucăuși, ei își arată vârsta și materialul (cauciuc). Nu sunt idealizați, nu e pictură făcută pentru copii, deși copiii au înțeles-o și s-au bucurat de ea.
În contexte uneori de-a dreptul dramatice, momentul surprins în pictură șochează prin nesemnificativ, absurd, creând efectul comic, efectul de anticlimax. O umbrelă imensă cu drapaje în negruri de drama și spițe metalice aproape amenințătoare găzduiește un pui galben flocos cu cioc triunghiular.
Efectul asupra privitorului e de amuzament. O oarecare duioșie. Familiaritate (mai ales pentru părinți). Vizitatorii devin participanți pentru că și-au ales favoriți.
În completarea picturilor a venit instalația, Masa de Joacă. Pe aceasta, printre pitici și bebeluși dătători din fund, au fost de găsit carioci și creioane colorate, si pensule, și vopsele. Aici s-au jucat și adulții și copiii, literalmente de la primul vizitator intrat, dl. Mircea.
Momentul discursului a fost congruent cu conceptul expoziției. Curatorul Alina Staicu a vorbit pe scurt despre importanța intimă a picturilor, ținând în loc de șampanie, un pitic de cauciuc, în timp ce Petru, fiul artistei, făcea un performance spontan jucându-se cu piticii și albă-ca-zăpada și demonstrând live scala de importanță a lucrurilor în lumea lui.
A fost plăcut să vezi că oamenii s-au destins, au stat la un pahar de vin, au căutat și încercat Biscuiții lui Petru. Au fost mulți copii. Și s-au jucat cu culori și creioane, și unii cu alții. Era și o muzică dar nu prea s-a auzit (poate spre bine, altfel ar fi fost cam zgomotos).
Au fost lăudate fursecurile cu umplutură de gem și nuci, au fost topite sucurile de copii și limonada.
Pictorița ne-a întâmpinat cu o rochie de păpușă pe care se afla, în diverse ipostaze, Charlot. Drăguță ideea. Spațiul, casa poetului Emil Isac, a fost contrastant prin funcțiune (fiind de fapt un spațiu de birouri) dar armonios prin prezență. Casa veche cu podele și uși de lemn, pereții înalți și sobele de teracotă calde, mai degrabă invitau la biscuiți și joacă.
A fost cald și primitor. Ca într-o casă cu jucării. ”
Atât a avut de zis Criticul. Eu mai am de zis încă o dată Mulțumesc! tuturor celor care au venit și mi-au văzut lucrările. Și celor care s-au jucat.
Mulțumesc!
Cu drag,
Oana
Preluat cu acordul autorului de pe www.oanadamian.ro
| 
